Universitatea Spiru Haret, prin Institutul Central de Cercetare Științifică, a aderat la CoARA -Coaliția pentru Avansarea Evaluării Cercetării, https://coara.eu .
CoARA reprezintă o platformă de sprijin pentru organizații de finanțare a cercetării, organizații care desfășoară activități de cercetare, autorități și agenții de evaluare naționale/regionale, societăți științifice și alte organizații relevante, cu obiectivul de a contribui la dezvoltarea unor noi metode și practici de evaluare în cercetare. CoARA reprezintă, de fapt, un instrument de implementare a Acordului privind reformarea evaluării cercetării, aprobat la nivelul Uniunii Europene în decembrie 2022, care cuprinde un set de principii și angajamente privind reformarea evaluării cercetării în Europa. Documentul propune o nouă modalitate de a evalua rezultatele cercetării ghidată de aspecte precum recunoașterea unei diversități mai mari de cariere și contribuții în cercetare; evaluarea cercetării bazată în primul rând pe evaluarea de tip calitativ și peer review; abandonarea utilizării neadecvate a metricilor referitori la publicarea în jurnale academice; precum și evitarea utilizări în evaluarea cercetării a clasamentelor internaționale privitoare la organizațiile de cercetare. În acest context se dorește ca cercetătorii să nu mai fie recompensați pentru numărul de lucrări publicate, numărul de citări și prestigiul jurnalelor academice în care aceștia publică. Conform Acordului, se dorește ca noul sistem să se uite mai degrabă la calitatea cercetării, fapt ce va duce astfel inclusiv la reducerea dependenței de metrici aferenți revistelor.
Semnarea acordului este deschisă tuturor organizațiilor implicate în evaluarea cercetării. Organizațiile semnatare pot solicita apoi să devină membri ai Coaliției și să se alăture unei comunități pentru a facilita implementarea propriei reforme și pentru a permite schimbarea sistemică.
Aderarea la CoARA va aduce sprijin pentru reforma evaluării cercetării. Acesta va oferi membrilor posibilitatea de a face schimb de cunoștințe, de a lucra împreună, pentru a avansa în procesul de reformă a evaluării cercetării. Membrii coaliției vor avea posibilitatea de a iniția și de a beneficia de comunități de practică pe subiecte alese de ei.
CoARA ajută membrii care se află într-un stadiu incipient al cercetării acestui proces de reformă, să identifice și să învețe din ideile și practicile de succes de la organizațiile care sunt mai avansate în reformele lor. În același timp, membrii care au practici de evaluare mai avansate în raport cu obiectivele stabilite în Acord vor găsi o platformă pentru a-și împărtăși expertiza, pentru a sprijini dezvoltarea unui ecosistem de evaluare coerent și pentru a continua să-și evolueze metodele de evaluare.
CoARA oferă un spațiu pentru organizațiile dintr-o anumită țară responsabile de reformarea politicilor și reglementărilor, pentru a lucra împreună și a avansa pe această temă. În același timp, va oferi acces la experiențe din alte țări din Europa și nu numai.
CoARA permite construirea unei mase critice de părți interesate care să interacționeze și cu autoritățile naționale și regionale, pentru a analiza orice bariere juridice sau administrative care limitează implementarea modificărilor în evaluarea cercetării de către organizațiile de cercetare.
Activitatea CoARA evită potențialele contradicții între diferitele practici și cadre de evaluare a cercetării, în beneficiul comunității mai largi de cercetare și academice, în special a tinerilor cercetători.
În calitate de membru, Universitatea Spiru Haret își reafirmă angajamentul de a reforma evaluarea cercetării, prin aderarea la un colectiv de organizații angajate în reformarea metodelor și proceselor prin care sunt evaluate cercetarea, cercetătorii și organizațiile de cercetare. Prin această colaborare, se dorește promovarea de metode inovatoare care recunosc diversitatea contribuțiilor în cercetare precum și dezvoltarea unui mediu academic echitabil, contribuid activ la un ecosistem de cercetare mai eficient și sustenabil, în beneficiul tuturor cercetătorilor.
Pentru a vedea părțile semnatare ale CoARA puteți accesa: https://coara.eu/agreement/signatories/?category%5B0%5D=romania#signatories

